Lucian Vasilescu

Pe cānd mă voi naşte, la capătul vieţii

De mai bine de trei ani, văd cum se naşte o biserică, undeva într-o pădure de stejari, aproape de Săpânţa Maramureşului. Am cunoscut-o pe când era doar temelie de piatră, am văzut-o crescând din monumentale grinzi de lemn, am întâlnit-o din nou, anul acesta, pe când meşterii îi băteau pe acoperişuri draniţa.
Va fi, atunci când se va fi născut şi botezat, înaltă de mai bine de 70 de metri şi neasemuit de frumoasă. Pe dinlăuntru va fi învelită în pânză pictată şi o va locui Dumnezeu cale de neştiut de multe veacuri pământene.
Am văzut, de când mă ştiu, născându-se case, poduri, oameni, biserici şi drumuri. Unele frumoase, altele doar utile, multe hâde, nu puţine hidoase. N-am trăit, însă, până să cunosc pe biserica la început pomenită, atâta bucurie şi lumină înălţătoare. Atâta bucurie şi lumină cum doar la naşterea copiilor mei am mai simţit. Mulţumesc Domnului că mi-a lăsat a vedea această casă a Sa născându-se. Mă găsesc acum mai sus, asemenea turlei ascuţite, plutind între pământ şi ceruri, mai aproape de ele.
Şi meşterii aceia bătând draniţă pe acoperişuri adăpost parcă-mi fac mie, să nu-mi mai fie niciodată frig şi pustiu. Să am şi eu, ca tot omul, o casă a sufletului meu. Aşa cum mai am, tot în Maramureş, un profesor al sufletului meu şi încă pe alţii care trudesc la mine cu dragoste.
M-a întrebat, nu de mult, un prieten, aflând că plec către Sighet, la Festivalul de Poezie: „De câte ori te-ai dus în Maramureş?” „O dată”, i-am răspuns, „nu m-am dus decât o singură dată, acum vreo cincisprezece ani. De atunci nu m-am mai întors niciodată de colo. Cel pe care-l vezi tu mişunând de colo-colo obosit, sastisit, plictisit şi blazat nu-i decât o părere.” Un înveliş care dă bună ziua, merge la slujbă, îşi face treaba, bea cafea, fumează ţigări şi, seara, adoarme fascinat de înţelesul unei reclame la detergentul cel nou, care poate face din alb-negru şi viceversa, precum personajul lui Eminescu făcea din noapte ziuă. Bisericii despre care-am început să scriu nu-i va face nimeni clip, promo, cross-promotion, PR şi alte alea de-ale marketingului. Nici nu va ţine prima pagină a vreunui ziar sau a vreunei reviste. Dânsa va fi, pur şi simplu. Nici numele celor care-au înălţat-o nu se va şti, nici când trupurile lor se vor preface-n ţărână. 
Nici bucuria mea nu se va cunoaşte că am şi eu, ca tot omul, casă în Maramureş. Pe unde sufletul meu, cu cât se scurg anii, întinereşte până când prunc se va face şi se va naşte, cu ţipăt.
 
 
Ziarul de duminică, 16 noiembrie 2001