Lucian Vasilescu

Lumină mică, Ón căuș de palme

Nu este aici, a înviat, după cum zisese. Veniți de vedeți locul unde zăcea Domnul și duceți-vă repede de spuneți ucenicilor Lui că a înviat dintre cei morți. Iată că El merge înaintea voastră.
Statistic, avem două opțiuni: fie credem, fie nu credem în Învierea Mântuitorului. Viața pe care am petrecut-o ne-a pus, nu o dată, față cu moartea. A unui prieten, a unui bunic, a unui părinte. Niciunul dintre aceia pe care i-am așezat în pământ nu s-a mai întors printre noi. Nici nu ni s-a mai arătat, măcar. Și, cu toate că am fost la mormintele lor de atâtea ori, nu le-am găsit niciodată goale.
Și-atunci? Atunci avem, cum am mai spus, două opțiuni: fie credem, fie nu credem în Învierea Mântuitorului. Animalul rațional care suntem ar fi tentat s-o apuce pe prima cale, aceea a necredinței. Celălalt, animalul cu suflet, ar porni mai degrabă pe a doua cărare. După ce va hălădui fiecare pe calea lui, vor ajunge la capăt. Și capătul celor două poteci va fi, întotdeauna, același – la un miez de noapte, presărat cu flăcări mici, ocrotite în căuș de palme. Cu un glas de glasuri cântând: Hristos a Înviat! 
Apoi, flăcările cele mici, ocrotite în căuș de palme, se vor desprinde din cântec și vor lua, fiecare, calea câte unei case. Mai apoi, spre dimineață, oamenilor le vor rămâne, din nou, două opțiuni: fie să creadă, fie să nu creadă. Două drumuri ce se vor săvârși deodată, într-o altă noapte presărată cu lumini mici, pâlpâitoare. Și tot așa, an după an, viața întreagă. 
Cu toate astea, nu-i vom revedea niciodată, în vremea vieții noastre, pe morții noștri, nici nu le vom găsi vreodată mormintele goale. Doar va pâlpâi în noi speranța că poate, odată și odată, ne vom regăsi, așa cum am fost, împreună, în viață. Cu moartea pe moarte călcând.
„La auzul acestor vorbe, unii dintre ucenicii Lui au zis între ei: Ce însemnează cuvintele acestea?  – Peste puțină vreme nu Mă veți mai vedea – și – Apoi iarăși peste puțină vreme mă veți vedea? Și încă: Pentru că mă duc la Tatăl? Adevărul adevărat vă spun că voi veți plânge și vă veți tângui, iar lumea se va bucura; vă veți întrista, dar întristarea voastră se va preface în bucurie. În ziua aceea, nu Mă veți mai întreba nimic. Adevărat, adevărat vă spun că, orice veți cere de la Tatăl, în numele Meu, vă va da. Cereți și veți căpăta pentru ca bucuria voastră să fie deplină. Căci Tatăl însuși vă iubește, pentru că M-ați iubit și ați crezut că am ieșit de la Dumnezeu. Am ieșit de la Tatăl și am venit în lume; acum las lumea și Mă duc la Tatăl.”
Din răsăritul acestor cuvinte, în curând vom culege și noi o frântură, să ne lumineze zilele, să ne deslușească nopțile, și vom spune: Hristos a Înviat!
 
Ziarul de duminică, nr. 16 (98), 26 aprilie 2002