Lucian Vasilescu

Jocul „de-a alegerile”

De ani buni, când începe campania electorală, pe mine mă apucă tristeţea. De ani buni – şi o să vă spun de ce –, asociez campaniile electorale tragediei. De ani buni: iar asta înseamnă, mai exact, din anul 2000. Atunci, aflat în campanie electorală, a murit Laurenţiu Ulici. Senatorul – că era senator şi candida ca să se mai aleagă o dată. Criticul literar – că era critic literar. Mentorul – că era şi mentor al promoţiei literare pe care el însuşi o botezase ’90. Ulici era un împătimit al jocului şi al jocurilor. Juca orice, oriunde, oricând, cu oricine. Juca şah, dacă avea o tablă de şah şi un partener, juca bridge dacă se găsea într-un context de patru oameni, se juca de-a ghicitul scriitorului din doar câteva întrebări, când nu avea la îndemână nici tablă de şah, nici cărţi de joc. N-am de unde să ştiu ce făcea Laurenţiu Ulici când era singur, dar bănuiesc că născocise şi jocuri pe care le putea juca doar cu el însuşi. 
Îndeobşte, Ulici câştiga. Iar când nu câştiga se întărâta şi îşi lua, nesmintit, revanşa.  Un singur joc l-a pierdut definitiv, la o singură înfrângere n-a mai putut face apel. A fost un joc colectiv, care se joacă la câţiva ani odată, un joc politic: „de-a alegerile”. În accepţiunea majorităţii jucătorilor politici, specificul jocului „de-a alegerile” este faptul că regula acestuia este că nu are nici o regulă. Din acest punct de vedere, Laurenţiu Ulici făcea figură aparte: omul avea regulile lui şi pentru jocul politic. Aceleaşi pe care le aplica în viaţa de zi cu zi, aceleaşi pe care le respecta în viaţa literară. Lucruri simple: bun simţ, respect, demnitate, decenţă şi alte câteva fleacuri din aceeaşi categorie de valori. Aşa că, una peste alta, era firesc ca Ulici să piardă jocul „de-a politica”. Pentru că nu poţi câştiga când tu opui bunul simţ – mitocăniei, respectul – batjocurii, când joci după reguli iar ceilalţi nu respectă niciuna. „De-a politica” e jocul pe care Ulici n-ar fi trebuit să-l joace niciodată. E jocul care l-ar fi făcut strălucitor prin absenţă, aşa cum în viaţă şi în viaţa literară a fost strălucitor prin prezenţă.  
 
 
Ziarul de duminică, 30 octombrie 2009