Lucian Vasilescu

Jocul continuă

Puţini sunt aceia care au, complementar propriei vocaţii, şi pe aceea de mentor. Şi mai rari sunt cei care, având-o, o şi practică. Asta dintr-un calcul simplu, exact şi deloc meschin referitor la bugetul de timp. Cu cât investeşti mai mult timp îndrumându-i pe alţii, cu atât mai puţin timp iţi rămâne pentru tine însuţi. Mentorii practicanţi sunt generoşi: chiar dacă işi fac o socoteală ca cea de mai înainte, o ignoră şi dăruiesc din timpul lor celorlalţi, fără a avea certitudinea că investiţia lor va produce, într-o bună zi, plusvaloare.
Unul dintre aceşti oameni rari este profesorul Mircea Martin. Critic literar, teoretician, profesor universitar, editor, şef de gazetă culturală, Mircea Martin şi-a făcut vreme, din vremea vieţii sale, vreo şapte ani, între 1983 şi 1990, să păstorească Cenaclul Universitas. Şi, la vremea aceea, chiar nu avea vreo certitudine că nu pierde vremea de pomană: n-avea de unde şti nici dacă junii autori cenaclişti aveau să confirme vreodată, mai mult chiar, se prea putea ca unii dintre ei să confirme dar, sub acele vremi, să nu aibă cum să se afirme. Universitas-ul profesorului Mircea Martin a fost nu doar un simplu pariu - a fost un „blind” (acesta din urmă tip de pariu, atât la propriu cât şi la figurat, fiind specialitatea lui Laurenţiu Ulici).
Cenaclul şi-a încetat existenţa în 1990 (privind acum retrospectiv, nu puţine lucruri bune s-au săvârşit în anul acela...), iar pariul lui Mircea Martin a rămas deschis. Jocul a continuat însă, deşi jucătorii se ridicaseră cu toţii de la masa de joc din Schitu Măgureanu. În anii următori, cărţile foştilor cenaclişti au început să apară - apar încă şi acum şi o vor face în continuare. Acum doi ani, sub coordonarea profesorului Martin a apărut (în sfârşit...) şi volumul „UNIVERSITAS - A fost odată un cenaclu” (Editura Muzeului Literaturii Române) - „o fixare în conştiinţa şi în memoria publică a unei activităţi literare şi intelectuale desfăşurate în condiţii neprielnice, în ultimii ani ai perioadei totalitare, despre care cei mai tineri dintre contemporanii noştri ştiu foarte puţin sau aproape nimic.” (M. M.)
Întoarse una câte una cu faţa în sus, pe masa de joc de unde au plecat toţi jucătorii, cărţile unei promoţii literare vor mărturisi (de nu cumva au făcut-o deja) dacă pariul profesorului Martin a fost câştigător. Oricum ar sta lucrurile şi oricum se vor citi cărţile, Mircea Martin - Chapeau! 
 
Ziarul de duminică, 7 mai 2010