Lucian Vasilescu

Defilarea micilor şi-a berii

Cu mai bine de 20 de ani în urmă, strâns uniţi în jurul Partidului şi a Conducătorului iubit, sărbătoream ziua de 1 Mai cu defilare, care alegorice, lozinci, mici şi bere. În ultimii ani ai regimului comunist, partea festivă a serbării luase un nemaivăzut avânt în defavoarea părţii cu micii şi cu berea, care nu se mai găseau deloc. Cu cât aveam burţile mai goale, cu atât eram îndemnaţi să scandăm mai avântat pentru clasa muncitoare şi călăuza ei către comunism, la care ni se spunea că vom ajunge „în zbor”. N-a fost să fie şi n-am ajuns. Nici în zbor, nici altfel. N-am ajuns la comunism, în schimb am ajuns aici unde ne găsim, într-o lume căreia nu ştiu cum să-i spun, o lume în care ţopăim de bucurie pe mormântul comunismului şi plângem/ deplângem agonia capitalismului (cel puţin a celui despre care credeam că ştim câte ceva). În fine... Pornisem de la o sărbătoare – aceea de 1 Mai – Ziua Muncii (astăzi), Ziua Internaţională a Celor ce Muncesc (până în 1989). Iata cum a fost de s-a făcut că-l sărbătorim pe Întâi de Mai:
 
La anul 1886, la Chicago, a avut loc o grevă generală, la care au participat peste 350.000 de muncitori, care revendicau reducerea zilei de lucru la 8 ore. Autorităţile au intervenit în forţă şi s-a lăsat cu sânge. În acelaşi an, dar la New York, a fost inaugurată Statuia Libertăţii, un cadou al Franţei pentru America. Scheletul metalic al statuii a fost proiectat de Gustave Eiffel. Aşadar, la 1886, a avut loc un schimb transoceanic şi transcontinental. America a exportat în Europa „lupta de clasă” iar Europa a exportat peste Atlantic cel mai cunoscut simbol al libertăţii. Primul 1 Mai european a fost sărbătorit la anul 1889, la Budapesta (au participat cca 60.000 de muncitori). La numai un an (1890) la Bucureşti a fost organizată prima manifestaţie de 1 Mai. La 1893, tot la Bucureşti, a luat naştere şi primul partid politic al muncitorilor, Partidul Social democrat al Muncitorilor din România. În 1891, manifestaţii de 1 Mai, care s-au lăsat cu victime, au fost organizate şi în Franţa şi în Rusia }aristă. Au urmat: Serbia (1893) şi Grecia (1894). Peste timp, scribii personali ai lui Nicolae Ceauşescu politizează ziua festivă şi-l plasează pe cetăţeanul cu pricina în capul organizării „primei” demonstraţii muncitoreşti autohtone (1939, conform lor), organizate de 1 Mai, la Bucureşti. 
 
Cam asta este povestea (adevărată) a primei zile de mai. Restul este mistificare cu mici şi bere...
 
PS
Au şi americanii o „Zi a Muncii” (sărbătoare Federală) dar, deşi ei l-au inventat pe 1 Mai, sărbătoresc ziua cu pricina în prima zi de luni a lunii septembrie.  
 
Ziarul de duminică, 1 mai 2009