Lucian Vasilescu

Criza bea bere, tolănită pe canapea

Criza s-a instalat în România ca la ea acasă. Şade pravălită pe canapea, cu picioarele încălţate aburcate pe-o măsuţă, ronţăie popcorn şi ne trimite să-i aducem bere. Ea se uită la televizor, mai ales la ştiri, şi râde de se strâmbă la spectacolul burlesc de şantan politic. În condiţiile astea ar fi de aşteptat ca lucrurile, toate lucrurile, să meargă din rău în mai rău. Şi chiar aşa şi merg, dar nu chiar toate. Dincolo de spasmele politico-economice, o seamă de întâmplări recente (şi recurenţa lor) mi-au atras atenţia. 
Cronologic, lucrurile stau aşa: între 28 şi 30 mai, la sediul Uniunii Scriitorilor din România, a avut loc prima ediţie a Târgului Alternativ de Carte, întâmplare care s-a lăsat cu lansări de noi volume, lecturi publice, expoziţie de fotografie avându-i în prim plan pe scriitori (a maestrului Ion Cucu) şi încă altele. Nici nu s-a încheiat bine Târgul Alternativ de Carte că, la Muzeul Naţional al Literaturii Române şi la sediul USR s-a desfăşurat, între 2 şi 5 iunie, Târgul Naţional al Cărţii de Poezie unde s-au petrecut cele de cuviinţă să se petreacă la un târg de carte (de poezie): lansări, lecturi, prezentări, evocări, mese rotunde.
În noaptea de 4 spre 5 iunie, la Teatrul Naţional de Operetă Ion Dacian, s-a desfăşurat cea de-a doua ediţie a Maratonului de Poezie şi Jazz. Adică 33 de poeţi din generaţii literare diferite au citit poezie toată noaptea, însoţiţi de muzica lui Mircea Tiberian şi a invitaţilor săi.
Peste doar câteva zile, la 9 iunie, a început a V-a ediţie a Târgului de Carte Bookfest 2010, care s-a închis pe 13 iunie. Toate acestea s-au petrecut într-un interval de numai două săptămâni şi doar la Bucureşti. Două săptămâni în care criza s-a instalat în România ca la ea acasă. Pare a fi de bine; şi nu mă refer la criză. Pe de altă parte, îmi amintesc de vremurile de acum douăzeci - treizeci de ani: pe atunci, criza (chiar dacă de altă natură) se instalase în România (socialistă) ca la ea acasă. Şedea tolănită pe recamier, cu picioarele aburcate pe-o măsuţă, spărgea seminţe de dovleac şi ne trimitea să-i aducem Brifcor. Ea se uita două ore pe zi la televizor, doar la ştiri (că oricum altceva nici nu se prea dădea) şi râdea de se strâmba când apărea (şi apărea mereu) personajul ăla mic de şantan politic. În condiţiile alea era de aşteptat ca lucrurile, toate lucrurile, să meargă din rău în mai rău. Şi chiar aşa şi mergeau, dar nu chiar toate. Oamenii făceau pe dracu-n patru şi cumpărau cărţi de literatură (pe sub mână, la "pachet" cu titluri nevandabile, la suprapreţ) şi citeau. Şi-au tot citit ei aşa până în decembrie 1989 când şi-au găsit altceva mai bun de făcut...
 
Ziarul de duminică, 18 iunie 2010