Lucian Vasilescu

Conjuraţii prietenoase. Magheru, h: 22.00

La ora asta, oraşul arată ca şi cum ar fi locuit doar de supravieţuitori. Chiar şi „strada mare” e aproape pustie.
Din cinematograful Patria iese o lume aburită de un film cu Belmondo. Puţin mai încolo, un vânzător ambulant păzeşte câteva clătite posomorâte, pe care nu se îndură să le arunce. La berărie a închis de o jumătate de oră. Plouă mărunt. Magazinul privat pre numele său „Nr. 36” îmbie rarii trecători cu un bogat sortiment de chiloţi de damă: cu danteluţe, cu mărgeluţe, cu paiete, cu beteală, cu şireţele, cu tot ce-ţi trece prin cap. Plata în valută.
Un grup euforizat trece zbierând ceva despre clubul Steaua. Sala Dalles e în renovare sau pregăteşte o nouă expoziţie. La Inter, deasupra intrării în fostul „Self”, pâlpâie o lumină verde – „Night Club 007”. Cum o fi, n-am cum să aflu (din motive lesne de înţeles). 
Un afiş în roşu-albastru vesteşte omenirii apropiatul spectacol: „Un ţigan venea săracu’ tocmai de la mama dracu’” (sic!). Un altul ne cheamă (în iulie) pe stadionul (fost) „23 August” să-i vedem pe Boney M şi jocuri de artificii. Rank Xerox şi-a cocoţat o reclamă mare pe un perete şi mai luminează, în felul ăsta, strada. 
Nimic nu tulbură începutul de noapte într-un Bucureşti sleit. Piaţa Universităţii a redevenit o bucată de carosabil jegos. Lumini la ferestre.
Ce-or fi făcând oamenii aceia înăuntru – nu ştiu. Poate că aşteaptă. Ce aşteaptă, cred că nici lor nu le este prea limpede. Poate aşteaptă întruparea „miracolului românesc”, poate aşteaptă ca România să devină „un loc în care îţi face plăcere să trăieşti”, poate aşteaptă ediţia de noapte a „Actualităţilor” sau, pur şi simplu, poate aşteaptă să stea ploaia. 
Stau pe bordură, aşteptând și eu. Să se facă verde.
O limuzină superbă mută o băltoacă de pe carosabil pe pantalonii mei. E bine – îmi zic.
Adică putea fi şi mai rău.
 
 
Dreptatea, 16 mai 1991