Lucian Vasilescu

La Iași, birjar, la Iași!

Lumea a fost creată în șase zile. A șaptea e destinată odihnei, iar a opta este... ziua poeziei la Iași.
Emil Stratan, pentru că îi e dor de versuri, găzduiește la sfârșitul lunii un festival unic până acum în România și anume „Prima petrecere cu poezie, prieteni și... trufe de ciocolată”. Printre invitați se numără Ileana Mălăncioiu, Simona Popescu, Emil Brumaru, Șerban Foarță, Mihail Gălățanu, Ion Mureșan, Ioan. Es. Pop, Eugen Suciu, Lucian Vasilescu, Andra Rotaru, Constantin Acosmei, Teodor Dună, Claudiu Komartin, Vasile Leac, Ștefan Manasia, Adrian Suciu și Radu Vancu.
Așadar, prieteni și iubitori de poezie, pofticioși de trufe și amatori de muzică bună, sunteți așteptați la Iași în Aula Bibliotecii Centrale Universitare „Mihai Eminescu”.


- „Şaizecism“, „şaptezecism“, „optzecism“, „nouăzecism“, „douămiism“! De ce se învârte roata poeziei româneşti din zece în zece ani? 
 
- Una peste alta, important este că se învârte. Altfel este o teorie post factum. Bine înţeleasă, ea poate genera simpatii şi prietenii literare (chiar trans-generaţioniste). Rău interpretată, poate naşte invidii şi resentimente. „Fiecăruia după nevoi“ (cum zicea marxism-leninismul). Oricum, cred că după zisul „douămiism“ ar trebui să ne oprim măcar pentru faptul că am scrântit glezna limbii române cu vorbe ca „douămiizecism“ sau, ce să mai zicem de „douămiidouăzecism“…
 
- Critica spune cam aşa: „avantajul de a nu fi făcut filologia“. De când şi de ce a devenit filologia un handicap pentru un viitor poet? 
 
- Singurul handicap pe care-l cunosc pentru un viitor poet poate fi el însuşi. La rândul ei, poezia este o „ocupaţie“ vocaţională. Nu ştiu să se elibereze diplome pentru aşa ceva. Poate „condicuţe“, cum aveau înainte femeile uşoare, dar şi acelea sunt emise de către altă instanţă. Aşa, ca să mergem cu stupizenia mai departe, putem afirma că nu doar filologia, dar şi căsnicia poate fi un handicap pentru un poet. Sau copilăria. Sau biologia. Sau taximetria. Sau, poate, ebulioscopia.
 
- Se resimt efectele globalizării în poezie? Cum? Sau de ce nu? 
 
- S-ar putea să par ridicol, dar mie-mi pare că globalizarea „pune gaz“ pe focul poeziei şi-o înteţeşte. Descălecătoare şi întemeietoare de limbă şi de spiritualitate naţională, poezia a intrat într-un soi de „adormire“ – ca să folosim un termen masonic. Acum, poezia poate fi păstrătoare de identitate naţională. Păstrătoare adică a acelui singur lucru care „se afirmă, iar nu se negociază.“
 
- Ce poeţi români ar trebui să figureze într-un muzeu al figurilor de ceară?
 
Păi, de pildă, eu. Dacă mi-ar pune fitil şi m-ar aprinde de fiecare dată când s-ar întrerupe curentul electric, mă văd figurând ca exponat într-un muzeu al figurilor de ceară.
 
În dialog cu Rozana Mihalache și Constantin Stan (Luceafărul, nr. 38-39, 12 noiembrie 2008)